Cei mai buni sportivi ai României, cu șanse la medalii la Jocurile Olimpice din 2020, au devenit de azi SAMURAI! Până la ce sumă poate primi fiecare Samurai pe lună și condițiile de intrare în acest club „exclusivist”

Redactor:
Marius Hutu
Cei mai buni sportivi ai României, cu șanse la medalii la Jocurile Olimpice din 2020, au devenit de azi SAMURAI! Până la ce sumă poate primi fiecare Samurai pe lună și condițiile de intrare în acest club
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comitetul Olimpic și Sportiv Român a lansat luni – 13 noiembrie programul „Samurai 2020”, în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo, adică programul cu care Mihai Covaliu și echipa lui l-au anunțat atunci când au candidat pentru conducerea forului. În Sala Amfiteatru din incinta Casei Olimpice, în prezența a numeroase personalități ale sportului românesc, au fost prezentați cei 32 de sportivi care au prins deocamdată lotul „Samurai 2020”.   

Evenimentul moderat de Alina Alexoi a debutat cu intonarea imnului național și al imnului olimpic, apoi cu prezentarea unui filmuleț încărcat de emoții, cu câteva din cele mai importante victorii ale sportului românesc în istoria participărilor la Jocurile Olimpice.

De ce proiectul Samurai 2020?

„Acest proiect a pornit din nevoia de a face performanță, dar și din nevoie de a ne reuni într-o echipă care să bucure din nou milioanele de români de pretutindeni. De ce Samurai 2020? Pentru că vrem să fim la fel de bine pregătiți precum cei mai buni luptători. Pentru că acești luptători nu doar se pregătesc, neîncetat, ei luptă cu onoare, cu fair-play, își respectă adversarul, dar și pe ei înșiși. Pentru că au adus ceea ce fac la rang de măestrie, la rang de artă. Pentru că cinstesc memoria celor de dinaintea lor, așa cum și noi avem datoria să o facem. Pentru că avem sportivi, antrenori, conducători care știu că ei, acum, construiesc istoria olimpică a României”, a explicat Mihai Covaliu, președintele COSR.

Ce se întâmplă în proiectul „Samurai 2020”

„Sportivii din programul Samurai 2020 beneficiază de sprijin financiar important din partea partenerilor Comitetului Olimpic și Sportiv Român, parteneri care au încredere că sportivii noștri pot urca din nou pe podiumul olimpic.

Nu dopingului! Este foarte actuală politica președintelui CIO, domnul Thomas Bach, adică toleranță zero pentru cei care sunt depistați pozitiv. Toți cei implicați în acest proces de pregătire trebuie să fie foarte atenți la ceea ce se întâmplă de acum înainte până la Jocurile Olimpice pentru că și după 8 ani se poate pierde medalia pe care ai câștigat-o”, a susținut Mihai Covaliu.

  • „Samurai 2020 este un program de asistență specială a sportivilor cu potențial de a obține medalii la Jocurile Olimpice 2020. Prin acest program ne propunem să menținem tradiția olimpică, adică sportivii români să urce pe podiumurile de premiere”, George Boroi, secretar general COSR

Ce beneficii financiare vor avea sportivii Samurai?

Sportivii incluși în programul „Samurai 2020” vor fi mult mai bine motivați financiar. Componenții loturilor olimpice primesc azi din partea COSR o primă olimpică conform cuatumului stabilit de normele financiare în vigoare. „Pentru Samurai vom suplimenta cuantumul acestei sume cu un bonus lunar. Acesta va fi stabilit în raport cu rezultatele fiecăruia. De exemplu, indiferent de sursele de finanțare pe care le vom accesa, valoarea maximală a primei de Samurai va ajunge la 6.000 de lei pe lună, valoare pe care ne angajăm să o menținem pe toată durata programului, evident în condițiile menținerii nivelului de performanță”, a detaliat George Boroi, secretarul general al COSR.

Cum se intră în lotul Samurai?

Programul Samurai 2020 este unul dinamic, se poate intra și ieși oricând până la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Accederea în lotul Samurai se va face în baza a două criterii, de etică și tehnico-sportive, după cum a menționat George Boroi. „Condițiile pentru a intra în lotului Samurai sunt: să fii component al lotului olimpic; planul de pregătire să aibă obiectiv final medalie la Jocurile Olimpice 2020 și să fie asumat de federație pe ramură de sport, de antrenorul principal, colectivul tehnic și sportiv și apoi să fie aprobat de Comisia Tehnică Olimpică Sportivă de Performanță; nivelul tehnic, confirmat – să demonstreze potențialul de a obține medalii la JO 2020 prin locurile 1-6 la Campionatele Mondiale de seniori în 2017-2020 (n.r. probe olimpice) sau medalie cucerită la precedentele ediții ale Jocurilor Olimpice”, a mai spus oficialul COSR. Așadar, orice sportiv care va ocupa un loc 1-6 la Campionatul Mondial în acest ciclu olimpic – probe olimpice, va avea acces automat în programul „Samurai” și va beneficia de stimulente financiare până la 6.000 de lei / lună.

Cine a prins deocamdată lotul Samurai

După medaliile cucerite la edițiile anterioare ale Jocurilor Olimpice și rezultatele obținute în 2017 la Campionatele Mondiale, nu mai puțin de 32 de sportivi de la 5 discipline au prins deja lotul Samurai și se vor bucura de toate beneficiile acestui program:

  • Canotaj
  • Feminin: Ioana Vrânceanu, Iuliana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Denisa Tîlvescu, Adelina Boguș, Laura Oprea, Daniela Druncea, Ionela Lehaci, Gianina Beleagă
  • Masculin: Cristian Ivașcu, Marius Cozmiuc, Adrian Damii, Constantin Radu, Constantin Adam, Sergiu Bejan, Cristi Pîrghie, Ciprian Tudosă, Adrian Munteanu
  • Kaiac-canoe
  • Victor Mihalachi, Leonid Carp
  • Gimnastică
  • Marian Drăgulescu, Larisa Iordache
  • Lupte libere
  • Alina Vuc, Estera Tămăduianu, Albert Saritov
  • Scrimă
  • Tiberiu Dolniceanu, Iulian Teodosiu, Alin Badea, Mădălin Bucur, Ana Maria Popescu

„Jocurile Olimpice reprezintă etalonul performanței, de aici trebuie să plecăm. Țin să apreciez COSR, că am trecut de la stadiul gândim-gândim și mai tot gândim. Este pentru prima dată când văd și o asumare de responsabilitate. Vim în sprijinul acestui program prin prioritizarea federațiilor. Ai performanță, primești finanțare, nu ai performanță, aștepți. Sau noi ministerul așteptăm până scoți performanță. Îmi aduc aminte că toată lumea mă critica: > Nu! O să aibă buget și mai mare în 2018 pentru că are performanțe, lucrurile sunt foarte simple (n.r. FR de Canotaj este singurul for din România care în acest an a cucerit titluri mondiale la probe olimpice)”, Marius Dunca, ministru al Tineretului și Sportului

Citiți marți în Prosport cum va revoluționa ministrul Marius Dunca sportul românesc 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Regulă nouă pentru proprietarii auto din România. Certificat obligatoriu după 29 noiembrie
Regulă nouă pentru proprietarii auto din România. Certificat obligatoriu după 29 noiembrie
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×